Un gust dulce – amar, cu asta m-am ales dupa ce timp de o saptamana am monitorizat ce se intampla cu petitia initiata de inginerul Eugen Manu, privind reparatia capitala a DN73 Campulung – Pitesti. Am constatat cu incantare, ca din cele 36 de semnaturi care se inregistrau la momentul in care am fost contactat de initiator si am subscris initiativei, la momentul in care scriu aceste randuri, evident ca si prin implicarea colegilor din presa musceleana – in special Muscel Tv si colegul Bogdan Burhan – numarul semnatarilor se cifreaza la aproximativ 2.100. Tot la capitolul incantare trebuie sa mentionez si faptul ca semnatarii provin nu numai din randul celor care traiesc zilnic drama parcurgerii acestui traseu, ci si din diverse alte zone: Calarasi, Arad, Hunedoara, Constanta, etc.; dar si din randul celor aflati la mii de kilometri distanta: Franta, Australia, Canada. Admirabil gestul de solidarizare !
Si, cam gata cu incantarea !!!
Aruncand o privire si peste comentariile celor care au semnat petitia, nu pot sa nu observ incercarea unora de a politiza acest demers incarcat de spirit civic. Spre exemplu, domnul deputat Andrei Gerea a tinut mortis sa ne reaminteasca faptul ca ultima data cand s-au facut investitii in aceasta artera a fost pe timpul guvernarii Tariceanu. Si conchide nostalgic deputatul liberal: “va mai amintiti ? Ce vremuri ...” Halal !
Culmea nerusinarii o atinge deputatul Radu Vasilica (nepotu`), care incearca sa arunce pisica moarta in curtea actualei guvernari. Uita domnia sa ca nici “vecinul” nu prea a facut mare efort in sensul modernizarii drumului cu pricina, desi, din postura de etern Presedinte al Consiliului Judetean Arges, “distinsa ruda” a domnului deputat – care se declara fiu al Muscelului – ar fi putut face mult mai mult.
In fine, cireasa pe tort o constituie un raspuns al CNADR transmis ca urmare a demersurilor inginerului Manu, raspuns din care ar trebui sa retinem:
“... administratorul drumului executa lucrari de reparatii asfaltice si se preocupa constant de mentinerea unei stari de viabilitate satisfacatoare a DN73.”
Raspunsul este mult mai detaliat, si musteste de nesimtire. Ni se spune ca pe parcursul anului trecut s-au efectuat lucrari de asfaltare pe zeci de mii de metri patrati, bla bla bla ... iar pentru 2010 sunt prevazute lucrari de ramforsare a sistemului rutier (extindere la 4 benzi) pe distanta a 4 Km., dupa cum si inlocuirea imbracamintii rutiere existente pe distanta a vreo 8 Km. In ceea ce priveste reabilitarea sectorului de la Km 13 + 800 pana la Km. 92 + 000 , el se deruleaza prin efectuarea studiului de fezabilitate si a proiectarii.
Si comunicatul se incheie cum nu se putea mai bine – cu multumiri pentru spiritul civic si implicarea in problemele comunitatii. Sunteti fericiti ?
La acest interesant inceput de an RomBit-Tel anunta lansarea serviciilor VoIP la calitate HD Voice.HD Voice semnifica High Definition voice, denumita in mod curent si wideband voice.
Este o modalitate de transmitere a vocii, mai ales in sistemele VoIP (Voip over IP) prin care inalta calitate a vocii este transmisa utilizand o largime mica de banda si care ofera o claritate mai profundă şi o mai bună experienţă audio.
Rezultatul este o calitate a sunetului apropiata de aceea a conversatiei dintr-o incapere.Pentru a intelege mai bine ce este HD Voice sa o comparam cu ceea ce deja avem, vocea transmisa in timpul unei conversatii telefonice prin PSTN – telefonia clasica; In acest sistem sunt preluate 8.000 de secvente ale sunetului pe secunda, fiind astfel eliminata o mare parte din spectrul complet de sunete pe care urechea umana le aude in timpul unei conversatii. Cu toate acestea, vocea prin PSTN a fost timp de multa vreme laudata ca fiind cel mai bun mijloc de comunicatii.
HD Voice imbunatateste considerabil aceasta calitate, mai intai prin dublarea numarului de secvente pe secunda, preluand 16.000 dintre acestea. Aceasta mareste considerabil cantitatea de “detalii” pe care le putem auzi intr-o conversatie si ca urmare face conversatia sa para mai reala. De asemenea, frecventele transmise pot atinge 7 kHz, comparativ cu 500 Hz prin PSTN, ceea ce este de multe ori deasupra.
Tot umbland pe net, in cautarea unor informatii de ultima ora privitoare la scrutinul din 6 decembrie, pe site-ul HotNews am gasit o "Scrisoare deschisa" adresata domnului senator Mircea Diaconu. Un punct de vedere al unui ploiestean, la care subscriu in proportie de 90%, cu atat mai mult cu cat Mircea Diaconu este si senatorul meu, iar articole in care s-a vorbit despre activitatea si viziunea sa si-au gasit calea catre cititori si prin intermediul Campulung Online. Prin urmare, postez in cele ce urmeaza materialul gasit la Hot News si astept parerile celor ce-l vor lectura.
« Scrisoare deschisa de la un cititor pentru Mircea Diaconu » Domnule Mircea Diaconu, Numele meu conteaza prea putin, dar ma prezint ca fiind unul din cei mai mari admiratori ai filmului Filantropica. Motivul pentru care scriu aceste randuri acum si nu mai devreme este pentru ca nu vreau sa se creada ca acesta este un mesaj de campanie electorala. Asa cum spuneam, am devorat filmul lui Nae Caranfil. L-am revazut de cateva ori si l-as revedea cu cea mai mare placere din nou si din nou. Mereu am recomandat "Filantropica" cu caldura, considerandu-l una din cele mai mari capodopere cinematografice. Datorita acestui film in special v-am admirat enorm, va vedeam
Rombit Tel inseamna un intreg pachet de servicii si echipamente bazate pe comunicatii multimedia voce, e-mail, fax si videotelefonie, toate aceste modalitati de comunicare completandu-se perfect cu ultimele tehnologii Internet. Abonatii pot comunica usor, oriunde in lume.
http://www.rombit-tel.com
vand porumbei selectionati pentru productia de carne, rasa Texan Autosex Pioneer si Hubble, tineri si adulti, si carne de porumbel, proaspete si congelete.tel. 0743309616
http://www.porumbeidecarne.ro
Vand Mitsubishi L200 Pick-up Diesel 4x4 Euro 3, an de fabricatie 2003
Informatii la tel 0744.751. 822
Oferim servicii complete de sonorizari pentru diferite ocazii cum ar fi:
- Nunti - Petreceri private
- Aniversari - Botezuri
- Petreceri firma
- Karaoke
Vand 10 ha padure stejar 50%, fag 30% alte esente 20% in zona Turceni – Gorj
Informatii le tel 0744.751.822
Vand cladire in constructie, posibilitati locuinta, pensiune, sediu birouri in strada Negru-Voda.
Informatii la tel. 0744.751.822
Firma consultanta asigura la cele mai mici preturi din Campulung Muscel intermediere obtinere credite de orice tip, intocmire dosare fonduri nerambursabile/europene si asistenta in derularea proiectului, intocmire studii de fezabilitate, planuri si proiecte de afaceri, consultanta in afaceri, management, resurse umane, publicitate stradala, pe Internet si in ziare locale si nationale, asistenta juridica incheiere contracte colaborare, dezvoltare afacere retea teritoriala, redactare pliante si prospecte de prezentare firma. Ne adresam oamenilor de afaceri, persoanelor fizice si in special agricultorilor pentru care avem piata de desfacere, micilor intreprinzatori. Avem oameni de afaceri din strainatate interesati de export si import pentru diverse marfuri, materiale, utilaje. Tel: 0722 568 415. Abonament lunar 590 RON negociabil.
Contacteaza-ne pe ronnainterfin@yahoo.com, incheie un contract de colaborare cu noi pana pe 31 august 2009 si beneficiezi de 10% reducere lunara.
Aici gasiti tehnica de calcul noua si second hand reconditionata (refurbished) : sisteme, monitoare, imprimante, laptopuri, componente, periferice si accesorii.
Punem accentul pe vanzarea produselor de marca, in special Dell si HP, produse de calitate net superioara celor existente in general pe piata.
Ne adresam tuturor categoriilor de clienti, persoane fizice, juridice, institutii sau revanzatori.
Oferim consultanta tehnica specializata gratuita in vederea alegerii produsului potrivit pentru dumneavoastra
http://www.campulung.net/