Agenţia de turism britanică Travel Republic a comunicat, la sfârşitul lunii ianuarie, rezultatele unui sondaj realizat pe site-ul său, privind topul celor mai bune 20 de hoteluri din lume. La acest sondaj, efectuat pe întreg parcursul anului 2010, au participat peste 70.000 de turişti, care au avut de ales dintr-o listă de 100.000 de hoteluri.

Hotelul Aegean Sky din insula Creta ocupă prima poziţie în acest top, surclasând hoteluri precum Hilton din Malta şi Caesars Palace din Las Vegas. Nu este un hotel de 5 stele şi nu are un restaurant al cărui bucătar să beneficieze de stele Michelin. Iar o noapte de cazare pentru o persoană, în plin sezon, costă doar 39 de dolari.
Sursa:  www.travelmole.com/stories

Compania low-cost BlueAir anunţă că, începând cu 1 februarie, pun în vânzare bilete ieftine-ieftine (preţuri începând de la 15 euro) către cam toate destinaţiile căte care zboară de obicei: Franţa, Marea Britanie, Spania, Belgia, Germania, ce mai, peste tot. Aşa că vă sfătuiesc să vă gândiţi dinainte unde aţi vrea să călătoriţi în această vacanţă de vară şi să vă pregătiţi din timp. Nu aveţi decât de câştigat: biletele de avion sunt la preţuri foarte scăzute (cui nu i-ar place să dea 50 de euro dus-întors?), aveţi la dispoziţie multe luni de aşteptare plăcută şi de planificare a celorlalte detalii ale călătoriei (hotel, transport, chestii de vizitat, strâns bani, întreţinut invidia colegilor etc.). Atenţie însă la costurile ascunse ale acestei companii: ei pot spune că un dus costă 15 euro, însă va trebui să plătiţi şi bagajul de cală (nu se prea poate circula doar cu bagaj de mână cu ei, pentru că nu acceptă decât 7 kilograme şi dimensiuni reduse la bagajul de mână), aşa că va trebui să scoateţi din buzunar încă 15 euro de bagaj (30 direct la aeroport) pentru fiecare segment (vă sfătuiesc să luaţi doar un bagaj pentru toată familia, greutatea maximă 32 kilograme). De asemenea, BlueAir mai percepe un comision pentru plata cu cardul de credit/debit (singura metodă de plată online, de altfel), şi anume 4 euro pe pasager şi pe segment (deşi veţi fi de acord cu mine că plata se face o singură dată pentru toţi pasagerii şi ambele segmente). Nu uitaţi să luaţi check-in online, gratis. (Asta înseamnă că vă veţi înregistra singuri, pe internet, cu câteva zile înainte de plecare şi veţi scoate la imprimantă biletele pe care le veţi prezenta direct la punctul de frontieră. Dacă aveţi bagaje de cală, puteţi face check-in online şi apoi să aduceţi bagajele la punctul de înregistrare al bagajelor cu 90 de minute înainte de decolare.

Dacă nu vreţi să faceţi rezervarea online singurei (pentru că, cel puţin primele dăţi, e complicat), puteţi merge în punctele de vânzare BlueAir şi să cumpăraţi bilete de acolo. Din păcate, BlueAir nu are o agenţie proprie în Piteşti, lucrează cu agenţii de turism care mai pun şi ei un mic comision, aşa că preţul creşte. Dacă alegeţi această posibilitate, întrebaţi exact care este comisionul lor şi fiţi atenţi la toate costurile.
Ca să nu aveţi surprize neplăcute deci, citiţi cu atenţie cele de mai sus şi eventual cereţi ajutorul unui prieten care călătoreşte des (nu se poate să nu aveţi prin preajmă aşa ceva). Drum bun!

Începând de anul acesta, turiştii vor plăti un tarif de vizitare a Deltei Dunării de 5 lei pe zi, 15 lei pe săptămână sau 30 de lei pe an. Totodată, unităţile de cazare din Deltă vor achita o taxă anuală de 30 de lei pentru fiecare loc de cazare.

Turiştii care au vizitat Delta Dunării anul trecut au plătit o taxă de vizitare de 10 lei, scutiţi fiind copiii, elevii, studenţii, persoanele cu dizabilităţi, veteranii de război, foştii deţinuţi politici şi revoluţionarii.

Personaje: eu, Gigi (prietenul meu italian) şi X, prietenul său întors dintr-o călătorie în România. Înainte de a pleca, îmi ceruse sfaturi de călătorie. Îi spusesem să viziteze Transilvania, mănăstirile din Moldova şi să fie atent în ce cartiere ajunge în Bucureşti (efectul BUG Mafia).

Scrisoarea lui X către Gigi:
„Tocmai m-am întors din România, destinaţie foarte interesantă pe care ţi-o recomand fără să stau pe gânduri.
Orăşele habsburgice, foarte frumoase, bine conservate: Timişoara seamănă cu Monaco, Sibiu e cel mai frumos (zic eu), Sighişoara şi Braşov poate un pic prea turistice, Bucureşti - un oraş plin de viaţă, de localuri în centrul istoric şi de iniţiative culturale. Oraşul este destul de sigur, poliţişti la tot pasul şi plin de turişti străini.

Nu se cheltuie aproape nimic: 20 de euro o cameră matrimonială, mănânci ca porcu' cu 10 euro. Vinul şi berea foarte bune, mâncarea bunicică, în principal grătare şi supe. Locuitori foarte ospitalieri şi de treabă: am cunoscut trei tinere românce de care te-ai fi îndrăgostit pe loc, aşa erau de drăguţe, simpatice şi mature.”

Astea fiind scrise, cred că n-ar fi rău să mai facem şi noi un pic de turism prin România...

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi Organizaţia Patronală a Turismului Balnear au lansat două noi programe, prin care persoanele interesate pot cumpăra pachete de şase sau nouă nopţi de cazare, în hoteluri de două sau trei stele, la preţuri cuprinse între 270 şi 750 de lei.
Programele se vor derula în perioada 20 ianuarie - 15 mai, în staţiunile Băile Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Băile Herculane, Băile Tuşnad, Sovata, Pucioasa, Moneasa, Slănic Prahova şi Buziaş.

Programul „O săptămână de refacere în staţiunile balneare” include şase nopţi de cazare, cu mic dejun, două şedinţe de tratament pe zi şi o consultaţie medicală. Preţul este de 270 de lei de persoană, pentru unităţile de două stele, şi de 330 de lei, pentru cele de trei stele.
„Decada balneară” include nouă nopţi de cazare, cu pensiune completă, două proceduri pe zi şi o consultaţie medicală. Preţurile variază de la 650 de lei de persoană, pentru hotelurile de două stele, la 750 de lei, pentru hotelurile de trei stele.

Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, mai puţini români au petrecut de Revelion în hotelurile şi pensiunile autohtone. Numărul lor a fost de 78.100 de persoane, în scădere cu 18% faţă de anul anterior, iar sumele cheltuite au scăzut cu aproximativ 40%. După cum ne-a confirmat şi aglomeraţia de pe DN1, principala atracţie a rămas Valea Prahovei, cu un grad de ocupare de 98%, dar şi alte staţiuni montane au fost destul de solicitate, gradul mediu de ocupare fiind de 85%.

Numărul turiştilor români care au ales să sărbătorească trecerea în noul an în străinătate a fost destul de redus, respectiv 8.370 de persoane, cu 20% mai puţine decât în anul anterior, iar suma cheltuită de aceştia a fost cu 15% mai mică. Desigur, aceste statistici cuprind doar turiştii care au cumpărat pachete de vacanţă de la agenţiile de turism, însă numărul celor care au călătorit pe cont propriu în străinătate, la cumpăna dintre ani, a fost mult mai mare.

Anul acesta, Paştele catolic coincide cu cel ortodox. Aşa că, zic eu, în loc să robotiţi în Săptămâna Mare cu curăţenia, cu mielu', cu ouăle roşii şi aşa mai departe, nu ar fi mai bine să plecaţi în vacanţă? Şi dacă vă hotărâţi în acest sens, am soluţia perfectă: Spania.
Spania este o destinaţie minunată în orice perioadă a anului, pentru că e cald şi frumos, e plină de culoare şi istorie, e foarte bine organizată şi trenurile nu întârzie. Cazarea e decentă, oamenii sunt bine-crescuţi şi relaxaţi. Însă când vine vorba de Săptămâna Mare (Semana Santa la ei), lucrurile devin şi mai interesante. Datorită procesiunilor. Acum câţiva ani, mă aflam la Alicante, din greşeală, exact în primele zile ale acestei săptămâni. Într-un hotel pe malul mării, deasupra unei artere principale a oraşului. La lăsarea serii, oamenii se adunau în faţa fiecărei biserici (fiind vorba de Spania, sunt multe biserici), scoteau sfinţii, se încolonau în procesiune în spatele lor şi se plimbau prin oraş.

Cântece, fanfare, dansuri, costume, care alegorice, lumânări, ceva extraordinar. Şi asta timp de multe ore în fiecare seară, după care, odată sfinţii întorşi în bisericile lor, se încingea petrecerea. Până în zori. În fiecare noapte. Nu e deloc plăcut pentru un turist venit la odihnă, dar îmi închipui că nimeni nu vine în Spania în timpul Săptămânii Mari ca să doarmă.
Vremea de obicei e minunată, se poate face şi plajă în timpul zilei, şi amatorii de monumente găsesc câte ceva de văzut în fiecare colţişor al Spaniei.
Dacă doriţi să îmi urmaţi sfatul, vă sfătuiesc să luaţi bilete de avion şi să faceţi rezervare la hoteluri încă de pe acum. Există zboruri low-cost de la Bucureşti către Madrid, Barcelona, Valencia, Alicante. Cât despre hoteluri, probabil o să coste ceva mai mult, dar merită. Un asemenea spectacol trebuie văzut cel puţin o dată în viaţă.
Încă ceva: aglomeraţia e maximă. E greu însă să simţi înghesuiala, pentru că totul are loc în aer liber, e răcoare şi toată lumea cântă şi dansează.

În fiecare an, atenţia Uniunii Europene se concentrează asupra câtorva oraşe, unde se întâmplă o mulţime de activităţi culturale (vă amintiţi Sibiu în 2007?). Faptul de a fi declarat capitală europeană dă posibilitatea oraşului respectiv de a deveni un important punct de atracţie şi permite răspândirea obiceiurilor şi a frumuseţilor locale.
În 2011, capitalele europene sunt Tallinn, în Estonia şi Turku, în Finlanda.

Două oraşe nordice care de-abia aşteaptă turişti din toată lumea!
Pentru a marca începutul anului 2011, Tallinn a organizat o minunată petrecere de Anul Nou, unde s-au proiectat, pe cerul capitalei estone, principalele monumente ale culturii europene (vezi video). Organizatorii promit că se va întâmpla ceva frumos în fiecare zi a acestui an. Printre cele mai interesante evenimente se vor număra discoteca din muzeu (pe 20 mai, Muzeul de artă se va transforma în ring de dans), primul campionat de sculptură în... foc (13 ianuarie-21 februarie), expoziţia de artă şi design în... turtă dulce şi multe alte evenimente de muzică, dans, cultură şi distracţie în general. Mai multe amănunte la http:http:www.tallinn2011.ee/eng .
Turku, pe de altă parte (www.turku2011.fi/en) promite spectacole de păpuşi, o abordare novatoare a fenomenelor ştiinţifice, o istorie absurdă a operei, expoziţii de desene animate, fotografii, un spectacol cu furnici, o şcoală de artişti de biciclete şi chiar o seară de cabaret în compania... contelui Dracula (se va servi vin roşu-sângeriu şi se vor purta haine de epocă, probabil).
Din România, la Tallinn ajungeţi cu Lufthansa cu vreo 200 de euro dus întors de persoană; la Turku, cu Finnair, operatorul aerian finlandez, cu ceva mai mult.

În această dimineaţă am descoperit că un zbor dus-întors Bucureşti-Londra cu Wizzair în lunile februarie şi martie poate costa vreo 60-70 de euro de persoană. De exemplu, un dus pe 8 martie şi întors pe 11 costă exact 230 RON. Preţul include comisionul de plată prin virament bancar, însă nu cuprinde bagaje la cală (pentru trei zile de nebunie la Londra, vă ajunge bagajul de mână - maximum 10 kilograme).
Pentru a petrece zile frumoase, trebuie să dormiţi bine, deci aveţi nevoie de un hotel decent.

Ceea ce în Londra este foarte greu de găsit. Nu vă lăsaţi amăgiţi de promisiunile de autenticitate ale bed-and-breakfast-urilor din partea centrală a Londrei. Sunt, în cele mai multe cazuri, nişte foste case normale transformate în hotel. Ceea ce înseamnă că baia, atât de necesară unui popor bine spălat ca al nostru, nu se află în cameră. Micul dejun se serveşte într-o bucătărioară îngrozitoare în compania intimă a unor persoane ciudate şi noaptea ţi se face frică din cauza aceloraşi persoane dubioase. Aceste stabilimente sunt în general frecventate de tineri dornici de distracţie, droguri, alcool şi alte manifestări zgomotoase. Da, vorbesc din proprie experienţă. Ceea ce vă pot în schimb recomanda este un hotel tip London House Hotel, pe lângă Hyde Park (www.londonhousehotels.com). Cu preţuri de cam 90 lire sterline (110 euro) pe noapte, e un loc decent care să vă ajute să apreciaţi Londra aşa cum trebuie. Vă mai trebuie un abonament pe trei zile la metrou (studiaţi treaba cu atenţie aici https://oyster.tfl.gov.uk/oyster/entry.do că e super complicat - eu am preferat să merg numai pe jos trei zile), un ghid de călătorie pe care îl găsiţi la orice librărie şi pantofi comozi. Atenţie! Trebuie neapărat să mâncaţi Fish and Chips (peşte pane şi cartofi prăjiţi de mâncat chiar şi pe stradă), trebuie să vedeţi schimbarea gărzii la palatul Buckingham (între ora 11 şi ora 12 în fiecare zi) şi mai trebuie să vă aflaţi la fix pe lângă Big Ben, că sună tare frumos. Nu uitaţi şi plimbarea pe Tamisa până la Greenwich, Hyde Park şi Trafalgar Square, desigur.
Încă ceva: duceţi-vă cu lire pregătite de acasă, nu schimbaţi în aeroport, pentru că se ştie că aeroporturile oferă cel mai prost curs valutar. Înainte de a pleca, treceţi pe la bancă şi schimbaţi cât credeţi că vă trebuie - eu aş spune un 50 de sterline pe persoană pe zi (bani de cheltuială). Plus banii de hotel (unele hoteluri preferă cash şi nu vor accepta card de credit).
Distracţie plăcută!

În nordul Suediei, o mână de oameni s-au gândit să construiască un hotel mai special. În copaci. Fiecare cameră are un design unic şi, mai ales, propriul copac în care atârnă la vreo câţiva metri înălţime (dacă vă e greu să vă imaginaţi aşa ceva, închipuiţi-vă nişte căsuţe pentru păsări, de dimensiuni un pic mai mari). Chiar există o cameră exact de forma unui cuib de păsări. Alta în formă de cub de aluminiu, cu pereţi externi din oglinzi, o alta de forma unui OZN. Deocamdată hotelul numără doar şase camere, însă proprietarii vor să mai construiască încă cinci în acest an, chiar şi o capelă unde turiştii să se poată căsători.

Ideea a plecat de la un documentar despre trei oameni care, din dragoste pentru natură, şi-au construit o casă în copac. După filmarea documentarului, şi-au dat seama că multe alte persoane ar vrea să trăiască, măcar pentru câteva zile, în copaci.

Revenind la hotelul cel minunat, fiecare cameră este încălzită prin podea, nu de alta, dar în timpul iernii temperatura medie e de vreo -15 grade Celsius. Preţul e modic (glumesc): în jur de vreo 350 de euro pe noapte, cu micul dejun inclus.

Hotelul din copaci se afla într-un mic sătuc din nordul Suediei, Harads, 600 de locuitori, la 60 de kilometri sud de cercul arctic şi la o oră de mers cu maşina de Lulea, cel mai mare aeroport din zonă. Pe lângă cazarea în copac, vara va puteţi delecta plimbându-vă, pescuind, facând kayak sau chiar învaţând tâmplărie. Iarna vă puteţi plimba cu sania trasă de husky, puteţi pescui la copcă sau vă puteţi destinde în plimbări.

Mai ţineţi minte că acum vreo doi-trei ani era la modă să te căsătoreşti în biserica de gheaţă de la Bâlea?

Ei bine, anul acesta este la modă să îţi petreci cel puţin o noapte înconjurat de mobile un pic cam reci, să serveşti cina clănţănind din dinţi sau să savurezi un cocktail în pahare speciale. De gheaţă. Şi zău că nu costă mult. 150 RON de persoană pentru o noapte de cazare la rece, 250 RON tacâmul la cină. Pe bază de rezervare, desigur, pe site-ul www.icehotel.ro. Dacă vreţi doar să vedeţi, hotelul are regim de muzeu în timpul zilei. Biletul 8 RON pentru adulţi şi 4 pentru copii. Rând pe rând muzeu, restaurant, discotecă şi hotel, organizatorii par hotărâţi nu numai să îşi scoată banii (înainte să se ducă gheaţa), dar şi să ofere vizitatorilor o serie de senzaţii tari (la rece).

Iată cum se construieşte un hotel de gheaţă:

http://www.youtube.com/watch?v=hLGuf-ng9hY&feature=player_embedded#!

PS: Nu încercaţi să vedeţi dacă vi se lipeşte limba de gheaţă. E verificată treaba – se lipeşte!

Cum vă spuneam data trecută, Milano este un oraş minunat, de văzut în trecere. Către alte destinaţii, desigur. La două ore jumate cu trenul se află o mică localitate, Tirano, de unde poţi alege: 50 de minute cu autocarul până la Bormio, renumită staţiune de schi în Alpii italieni, sau câteva ore cu trenuleţul elveţian către St. Moritz.
S-o luăm pe rând. Bormio oferă schi, săniuţă, snowboarding, schi nocturn, mâncare caldă, telescaune, telecabine, temperaturi de – 15 grade Celsius, un soare îngrozitor de puternic, alb peste tot şi vreo 50 de kilometri de piste, multe deschise chiar şi noaptea. Un Skipass costă între 20 de euro pentru 2 ore şi 300 pentru două săptămâni.

Un bilet dus-întors (pentru cei care nu şi-ar risca viaţa pe schiuri, aşa ca mine) până în cel mai înalt punct (Bormio 3 000 m) costă 34 de euro. Acolo sus de tot, stai în bar, bei ciocolată caldă şi te uiţi pe fereastră. Sau schiezi. Peisajul este ireal şi aerul te îmbată şi îţi dă dureri de cap.
Printre alte obiective turistice ieşite din comun (cum ar fi flamenco şi bucătăria franţuzească), patrimoniul mondial UNESCO cuprinde, începând din 2008, un traseu cu trenul elveţian. Pleacă de la Tirano, trece prin munţi, atingând în punctul cel mai înalt 2 253 metri), ajunge la St. Moritz unde, dacă nu ţi-a ajuns şi mai vrei, te poţi urca într-un alt tren către Thusis, un sătuc unde nu se întâmplă nimic, doar te opreşti şi te întorci.
Această excursie cu trenul nu este indicată persoanelor sensibile la mişcare, nu pentru că trenul cel roşu nu ar fi stabil, ci pentru că trebuie să te mişti în continuu de la fereastra din stânga la cea din dreapta ca să le vezi pe toate – mai un gheţar, mai o avalanşă, mai un râu îngheţat, mai o splendidă imagine de ansamblu asupra Alpilor. Şi trenuleţul trece printre munţii de zăpadă, deseori făcându-şi drum pe un culoar cu pereţi de 2-3 metri înălţime. De zăpadă, desigur. Iarna nu poţi decât să stai în tren şi să te uiţi, sau să cobori pentru a schia sau a te da cu sania. Vara însă se pare că tot traseul se poate parcurge cu piciorul, de la un capăt la altul, şi că este o experienţă deosebită.
Odată ajunşi în St. Moritz, ai iarăşi vreo câteva posibilităţi: poţi admira cu falsă nepăsare vitrinele celor mai de seamă firme ale lumii, adunate toate în acest orăşel ca la o convenţie (100 de euro pentru botine de... căţei) sau te poţi plimba pe lacul îngheţat, privind de departe toate aceste lucruri trecătoare (cum ar fi genţile, ceasurile, pantofii etc.). Eu le-am făcut pe amândouă, dar trebuie să recunosc că a doua este mai plăcută, şi mult, mult mai rentabilă (faci sport şi nu te doare sufletul pentru ceea ce nu îţi poţi permite să cumperi). Natura, din fericire, este încă gratis.
În poză, un...

Valea Prahovei nu reprezintă numai Predealul, nici măcar în ceea ce priveşte schiul. Şi la Buşteni există o pârtie mai mult decât decentă, care se numeşte Kalinderu, şi care nu este prea aglomerată. Motivul este destul de simplu: pârtia este un pic mai grea, deci din start schiorii de duminică şi cei care vin la astfel de activităţi montane doar pentru a fi văzuţi/invidiaţi au o problemă. Plus că accesul la pârtie este chiar anevoios, deoarece, dacă nu întrebi pe cineva, chiar nu ajungi acolo, indicatoarele fiind amplasate cu zgârcenie. Ajuns la pârtia cu pricina, observi o mică discriminare. Cei care prestează pe schiuri sau cu snowboard-ul au noroc.

Ceilalţi, care au făcut deja greşeala să-şi închirieze săniuţa cu 10 lei pe zi fără să vadă cu ochii loc pârtia pe care o vor folosi, au o primă surpriză neplăcută: Nu pot folosi decât o pârtie situată cam la un kilometru. La care, foarte convenabil pentru cei care administrează afacerea, nu poţi ajunge decât cu telescaunul. Iar acesta costă la jumătate faţă de Predeal, adică 30 de lei un dus şi un întors. Vestea proastă era însă că telescaunul nu te ducea chiar la pârtia de săniuş, către care trebuia să mai mergi ceva timp, pe un frig destul de pătrunzător. Rezultatul, previzibil de altfel, era că destui potenţiali utilizatori de săniuţe se lăsau păgubaşi. Cât îi priveşte pe schiori, aceştia erau fericiţi: O sesiune de vreo trei ore şi ceva de distracţie costa cam 150 de lei, dar n-am auzit pe nimeni să se plângă. Şi asta pentru că, aşa cum se spune, schiul este pentru oamenii cu bani. Şi cu răbdare, aş putea spune, pentru că orele de zburat pe pârtiile de schi de pe Valea Prahovei se plătesc cu ore de stat în trafic. Bineînţeles, dacă nu eşti preşedintele României sau vreun magnat, pentru a veni elicopterul să te ia. Aşadar, dacă mergi la Buşteni, ca schior, ai şanse mai bune de distracţie, pe bani mai puţini. Dar tot nu scapi de coşmarul DN1, drept pentru care reiterez, ce-i drept, mai cu puţină convingere, îndemnul "Evitaţi Valea Prahovei!"

Acesta este un avertisment pe care l-am auzit de la multă lume în ultimii ani, şi în special de la oameni care îşi petrecuseră sărbătorile de iarnă în acea zonă.

Plus relatările de la televizor, care arată, an de an, cozi enorme pe drumul care trece prin staţiuni. Mi s-a întâmplat însă chiar astăzi să ajung în zonă, cu speranţa că aglomeraţia s-a mai domolit. Mare greşeală! Pârtia de la Predeal, probabil cea mai cunoscută de pe Valea Prahovei, era arhiplină. Nu mai puteai închiria, la orele prânzului, nici măcar o amărâtă de săniuţă, iar mersul printre maşinile în mişcare era o întreprindere temerară. Astfel că, dacă nu veniseşi mai devreme sau nu îţi aduseseşi echipamentul, nu prea aveai ce face pe acolo. Poate să încerci o ciocolată caldă la 4 lei paharul de plastic, sau o gogoaşă pe jumătate rece, la acelaşi preţ. Exista şi posibilitatea de a urca folosind telescaunul, la preţul de 31 de lei, dus-întors. Dacă te săturai de aglomeraţie, puteai să ieşi în oraş ( adică să te plimbi prin Predeal). Prea multe nu sunt de văzut, dar măcar scapi de înghesuiala de maşini şi oameni de pe la pârtii. Apoi poate ţi se face foame şi intri într-un restaurant. Acolo ai mare noroc dacă te serveşte cineva în (doar) o jumătate de oră. Apoi, fără prea multe reuşite la capitolul distracţie, te decizi să pleci spre Bucureşti. Ultima greşeală! Dacă ai noroc, scapi de traficul infernal dintre staţiuni în cam două ore. Dacă nu, cum li s-a întâmplat celor care n-au mai aşteptat seara, timpul se dublează. Oare o merita? Unii aşa cred.Pentru ceilalţi, un sfat: evitaţi Valea Prahovei de sărbătorile de iarnă. Chiar dacă imaginea pârtiei cu nocturnă poate fi fascinantă, la o primă vedere...

Nu puteam deschide această rubrică cu o altă destinaţie de călătorie decât acest minunat oraş, catalogat în mod greşit (după părerea mea, bineînţeles) drept una dintre destinaţiile obligatorii de shopping.

Milano este un fel de Bucureşti cu o imagine mai bine pusă la punct. Să nu mă înţelegeţi greşit, are vre câteva obiective turistice pentru care merită să îl vezi, dar... în trecere. Adică nu mai mult de două zile. Cu atât mai mult cu cât hotelurile sunt sau scumpe (şi probabil bune, dar nu am de unde să ştiu), ori decente ca preţ dar modeste din punct de vedere al confortului.
Să le luăm pe rând. La Milano veţi găsi Domul, o imensă catedrală albă (recent renovată) care vă va lăsa cu gura căscată prin dimensiunile, graţia sculpturilor exterioare şi solemnitatea interiorului. Intrarea este liberă, veţi plăti doar dacă vreţi să urcaţi sus pe acoperiş pentru a vedea oraşul de sus.
Un alt punct de referinţă, nu departe de dom, este castelul Sforzesco, un castel adevărat şi, ce e mai important, întreg, care adăposteşte tot felul de expoziţii. Eu personal nu am intrat înăuntru, pentru că de fiecare dată mă atrage mai mult parcul minunat cu raţe din spatele lui. Seara, castelul este iluminat foarte frumos şi are în faţă o fântână minunată. Fiţi atenţi însă că la intrarea în castel (ca de altfel în toată lumea la obiective turistice) veţi găsi africani care vă vor hărţui în încercarea de a vă lega la mână nişte brăţări împletite care cică vă vor aduce noroc bla bla bla. Să nu îi băgaţi în seamă sub nicio formă sau va trebui să scoateţi bani din buzunar!
La Milano se mai află faimoasa pictură a lui Leonardo da Vinci, Cina cea de taină. Se află într-o mică biserică tot prin centru, Santa Maria delle Grazie, şi nu trebuie să vă grăbiţi, nu pleacă nicăieri, pentru că este o pictură murală. Dacă doriţi să o vedeţi, trebuie să rezervaţi un loc cu cel puţin o lună înainte, şi vă asigur că nu exagerez. Încăperea în care se află este foate mică şi nu pot intra decât un număr limitat de vizitatori, aşa că trebuie să cumpăraţi bilet pe net din timp de la adresa asta:

http://www.vivaticket.it/evento.php?id_evento=298097&op=cenacoloVinciano

Nu în ultimul rând, la Milano găsiţi Scala. Cel mai faimos teatru de operă din lume. Din piaţa Domului, intraţi în galeria din dreapta, o traversaţi şi ajungeţi fix acolo. Din exterior e total teinteresant, iar înăuntru e greu şi mai ales foarte costisitor să ajungi. Există un număr limitat de bilete de 10 euro bucata pentru fiecare spectacol, dar presupun statul la coadă timp de mai multe ore, aşa că nu merită efortul. Înăuntru însă este o splendoare (cineva a făcut efortul pentru mine).
Deşi capitală internaţională a modei, Milano NU este o destinaţie de shopping, cel puţin nu pentru omul de rând. Faima adaugă cel puţin un 50 % la orice articol de vestimentaţie cumpărat aici. Puteţi...