Ca, de ce sa facem nota discordanta?  Ce, noi traim in alta tara ? Nu!  Si cand spun asta , ma refer acum la Serviciul de Asistenta Sociala, din cadrul Primariei Campulung. Mutat de curand intr-un sediu nou, acest serviciu din subordinea Cosiliului Local Campulung, nu este chiar ce ar trebui sa fie.In conferinta de presa de la PDL , vicele organizatiei locale a acestui partid, Ion Dumitrascu a adus pe tapet si subiectul acesta, pe care ar fi vrut sa-l prezinte ca o realizare al Consiliului Local, dar care nu a reusit decat sa trezeasca nedumeriri si sa ridice a mirare sprancenele celor din presa.Cum spuneam, discutia a plecat de la inaugurarea noului sediu.

De asemenea, ni s-au prezentat si obiectivele viitoare ale serviciului de asistenta sociala. Am aflat astfel ca, in prezent la Campulung sunt 139 de asistenti sociali si urmeaza ca alti 170 sa urmeze cursuri de perfectionare. Adica? Si cu cie cei 139, cum ramane?Am mai aflat ca urmeaza ca de acum inainte, asistentii sa faca rapoarte de activitate. Poftim ? Pana acum , nimic, nimic? Ca de acum in colo se vor cere informari lunare cu privire la activitatea asistentilor sociali, iar asistatii sociali vor face caracterizari asistentilor.

Cam astea ar fi cuvintele ca ar rezuma o activitate de 10 ani. Simplu, nu? Simplu pentru cei ce privesc din afara, pentru cei care seara de seara, timp de 10 ani s-au asezat comod in fata televizoarelor asteptand sa afle ce s-a mai petrecut in oras, ce evenimente le-au scapat, sau ce se va intampla a doua zi.

Munca din spatele «sticlei» este de foarte, foarte putina lume, cunoscuta. Pentru ce-i mai multi, munca in televiziune, este cea mai usoara si cea mai placuta.Cu ce poate fi asa deosebita de celelate activitati? Te plimbi pe strada, aduni stiri, mai faci un reportaj, nu te ninge, nu te ploua, nu dai cu sapa , nu cari cu lopata ! Ai de-a face cu toate personalitatile, cu oamenii in general.

Esti chemat la toate manifestarile, ai prioritate la evenimentele importante. Esti un fel de VIP. Nu are nimeni curaj sa se ia de tine ca, vorba aia, a doua zi se vede «pe sticla».Pentru cei car gandesc asa, as vrea sa le demonstrez ca gresesc profund. E un fel de « afara-i vopsit gardul, inauntru, leopardul»! Nu voi face acum o trecere in revista a activitatii de 10 ani. Retrospectiva poate fi urmarita in fiecare seara pe acest post.

A mai murit un roman in conditii tragice. Mai avem un erou. Nu stiu cum dracu se face, dar ne recunoastem valorile dupa ce acestea nu mai sunt. Cine, sau mai bine zis, cati, au auzit de handbalistul Marian Cozma?  Nu am vazut niciodata daramandu-se ecranele ecranele Tv cu performantele sale.  

Nici cele nationale, nici cele din cadrul echipei maghiare la care juca.Dar aseara, pe toate posturile, am vazut gloata, haita de jurnalisti si cameramani, care se inghesuiau fara pic de bun simt, fara pic de respect, in jurul masinii care aducea acasa un cosciug  si un nume, strain pana acum: Marian Cozma. Nu as fi avut nimic de obiectat, daca, aceeasi jurnalisti sau cameramani s-ar fi inghesuit in jurul lui, cat era IN VIATA.

Ooofff! Ca nu vine mai repede!!! Ca sa treaca mai repede ! Freamata tot ce inseamna tineret la asa o zi extraordinar de importanta ! Atat de importatnta ca pana acum vreo douazeci de ani , nici nu auzisem de ea !Veti spune probabil ca sunt ultra nationalista, ca nu sunt racordata la noile valori spirituale.

Poftim? La ce? Care valori? Comerciale poate!

Ca se face o vanzare de nimcuri si nimc zilele astea, ceva de speriat. Ma uit in jurul meu pe strada. Pustoaicele,(si nu numai) atarnate de cureaua sau buzunarul insotitorului,(ca nu se mai poarta tinutul de mana), mai tanar, dar de preferat, mai in varsta, « saliveaza » in fata vitrinelor, sau a chioscurilor deschise cu aceasta ocazie.