|
|
Joi, 5 martie 2009, Preşedintele social-democraţilor, Mircea Geoană va participa la ora 09.00, la un seminar privind soarta pomiculturii, găzduit de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură de la Mărăcineni. Începând cu ora 11.00, domnia sa va asista la ceremonia de instalare a prefectului judeţului Argeş, Marcel Proca. |
|
|
CARAVANA „AFLA CA ESTI SANATOASA!” |
|
|
|
|
După numai trei zile de activitate, Caravana „Află că eşti sănătoasă!” este deja un succes! Acţiunea, menită să ajute la depistarea cancerului la femei organizată de Fundaţia Naţională "Renaşterea", în colaborare cu Organizaţia de Femei a PSD Argeş, Crucea Roşie, Primăria Piteşti şi Consiliul Judeţean a adunat peste 600 de programări, iar 150 de femei au fost deja consultate. Având în vedere numărul impresionant de solicitări, şefa Organizaţiei de Femei a PSD Piteşti, coordontoarea acestei activităţi, Tatiana Preduţ a anunţat că pentru moment nu se mai fac înscrieri, deoarece trebuie onorate programările deja făcute, iar întreg personalul medical din cadrul caravanei mobile lucrează fără întrerupere.Fundaţia RENAŞTEREA PENTRU EDUCAŢIE, SĂNĂTATE ŞI CULTURĂ‚ a fost înfiinţată în anul 2001, când a lansat PROGRAMUL DE PREVENIRE ŞI DEPISTARE PRECOCE A CANCERULUI DE SÂN. |
|
|
Sambata in sala de fetivitati a Primariei municipilui, a avut loc Conferinta Municipala a PSD Campulung. Prima adunare PSD din acest an, a avut ca scop alegerea staff-ului local. Apele din acest partid nu sunt tocmai limpezi,si , chiar daca nu se tin lant, neintelegerile din partidul considerat mai pana ieri «beton», au rasuflat in presa.
Destul de neplacut, mai ales in cazul unui partid, la care asa cum am spus, disciplina a fost totdeauna cuvantul de ordine. Harsait intr-ale politichiei, Gheorghe Marin a incercat, in masura posibilitatilor, sa puna capat frictiunilor, dar asa cum o demonstreaza articolele din presa locala, nu totdeauna cu succes.Meritul lui de abil politician a fost recunoscut totusi la Conferinta Municipala de sambata cand, a fost reales in unanimitate in functia de presedinte al social-democratilor locali. |
|
|
Vineri, senatorul PNL de Arges Mircea Diaconu a sustinut o noua conferinta de presa la Biroul Parlamentar de la Campulung. La intalnirea cu presa a luat parte si Calin Andrei, de aceasta data in calitate de invitat al senatorului.Discutiile s-au axat, in general, asupra bugetului, care l-a acea data si ora,(n.a. vineri20 feb.) era inca nevotat. Discutii si iar discutii. Ca orice discutiii care privesc banii. Toti vor mai mult, toti sunt nemultumiti.
Indiferent de nemultumiri,amendamente, alineate, intreruperi, vociferari, interpelari, arme legal-politice,delicii de presa, s.cl., bugetul a fost votat in aceeasi seara. Dupa ce ni s-a explicat si CUM si mai ales DE CE s-a procedat asa, mie personal mi-a disparut tot cheful de a mai discuta vreodata despre aceasta tema : BUGETUL.Mai interesante au fost restul discutiilor,cele privitoare la urbea noastra. |
|
|
|
<< Start < Inapoi 1 2 3 4 Inainte > Sfarsit >>
|
| Rezultate 19 - 27 din 29 |