http://www.pro-event.ro
După o zi întreagă pe Transfăgăraşan, etapa a II-a a Campionatului Naţional de Raliuri a continuat duminică pe străzile municipiului Piteşti, pe circuitul amenajat pentru Rally Show. Nu au mai fost probe ai căror timpi să conteze în clasamentele finale, însă prezenţa echipajelor aflate în concurs a fost obligatorie. Cu aproximativ o oră înaintea startului, în Piteşti a plouat, dar şi acest lucru a contribuit într-o anumită măsură la spectacolul de pe traseu.
Rând pe rând, în faţa celor aproape 5.000 de spectatori au alergat echipajele participante în concurs, iar apoi invitaţii organizatorilor: maşini de epocă - adevărate „doamne” ale automobilismului, maşinile de drifturi, iar apoi cele de Formula 3.Ca orice concurs, şi Raliul Argeşului a avut premianţi. În clasamentul general, podiumul a fost ocupat de Gergo Szabo / Levente Csegzy (locul I), Dan Gârtofan / Mihăiţă Lăzărescu (locul II) şi Bogdan Marişca Sebastian Itu (locul III).
Aurelian Andronache - Horia Platona este unul dintre echipajele care au reprezentat municipiul Câmpulung la Raliul Argeşului, iar după evoluţia senzaţională de la Braşov, când cei doi au ocupat primul loc la “N2”, se aştepta o nouă lovitură a lor. Aşa a şi fost în prima parte a concursului şi asta pentru că după 4 probe se aflau în fruntea clasamentului, cu un avans considerabil. Pe Proba Secială 5 (coborâre în serpentine) Dode şi Horia au fost protagoniştii unui accident spectaculos (foto). Maşina a fost avariată în partea din faţă dar, ceea ce contează cel mai mult, membrii echipajului au scăpat nevătămaţi!Al doilea echipaj prezent pe Transfăgăraşan şi reprezentând municipiul nostru, a fost cel format din Dorin Banciu şi Gabriel Covaci, cei care la bordul unei Toyota Celica au alergat pentru Brothers Motor Sport Câmpulung. Au avut o evoluţie foarte bună şi s-au clasat la final pe locul I la Grupa H!
Scrie caracterele din imagine
Vand 10 ha padure stejar 50%, fag 30% alte esente 20% in zona Turceni – Gorj
Informatii le tel 0744.751.822
Vand cherestea stejar paletata cu sipci. Dimensiuni intre 0,50 - 3m lungime, latime 0,10 – 0,28 grosime0,029. Pret negociabil. Informatii la tel. 0744.571.822
Rombit Tel inseamna un intreg pachet de servicii si echipamente bazate pe comunicatii multimedia voce, e-mail, fax si videotelefonie, toate aceste modalitati de comunicare completandu-se perfect cu ultimele tehnologii Internet. Abonatii pot comunica usor, oriunde in lume.
http://www.rombit-tel.com
vand porumbei selectionati pentru productia de carne, rasa Texan Autosex Pioneer si Hubble, tineri si adulti, si carne de porumbel, proaspete si congelete.tel. 0743309616
http://www.porumbeidecarne.ro
Vand Mitsubishi L200 Pick-up Diesel 4x4 Euro 3, an de fabricatie 2003
Informatii la tel 0744.751. 822
Oferim servicii sonorizare, lumini inteligente, efecte speciale (masina balonase, masina ceata, lasere) pentru : nunta, botez, petrecere, aniversari, revelion si orice alt eveniment care doriti sa fie animat de un dj profesionist cu experiena 10 ani in radio.
pentru ca evenimentul organizat de catre dumneavostra sa fie unul reusit si apreciat de catre invitati.
Karaoke
Karaoke este metoda perfecta de a insufleti o petrecere si a crea niste amintiri de neuitat. Daca stiti sa cantati o puteti arata tuturor la microfon, iar daca nu.. cu atat mai bine. Va veti amuza atat d-voastra cat si restul invitatilor.
Tel: 0741492931
0745875853
Oferim gazduire si realizare website la cel mai mic pret din oras.
Tel:0745875853
Firma consultanta asigura la cele mai mici preturi din Campulung Muscel intermediere obtinere credite de orice tip, intocmire dosare fonduri nerambursabile/europene si asistenta in derularea proiectului, intocmire studii de fezabilitate, planuri si proiecte de afaceri, consultanta in afaceri, management, resurse umane, publicitate stradala, pe Internet si in ziare locale si nationale, asistenta juridica incheiere contracte colaborare, dezvoltare afacere retea teritoriala, redactare pliante si prospecte de prezentare firma. Ne adresam oamenilor de afaceri, persoanelor fizice si in special agricultorilor pentru care avem piata de desfacere, micilor intreprinzatori. Avem oameni de afaceri din strainatate interesati de export si import pentru diverse marfuri, materiale, utilaje. Tel: 0722 568 415. Abonament lunar 590 RON negociabil.
Contacteaza-ne pe ronnainterfin@yahoo.com, incheie un contract de colaborare cu noi pana pe 31 august 2009 si beneficiezi de 10% reducere lunara.
Vand cladire in constructie, posibilitati locuinta, pensiune, sediu birouri in strada Negru-Voda.
Informatii la tel. 0744.751.822