http://www.pro-event.ro
Patru biserici muscelene: Valea Popii, Hârtieşti, Nămăeşti şi Poieniţa sunt implicate într-un program prin care se încearcă stoparea abandonului şcolar. Proiectul, derulat prin Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului are ca scop dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de şcoală şi semeni pentru copiii din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, aceştia fiind asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală prin intermediul participării la "şcoala de duminică", la concursuri şi la tabere de creaţie.
Preoţii de la cele 4 biserici, alături de alţi peste 1200 de preoţi din ţară sunt implicaţi în programul ce se încadrează în linia de finanţare a proiectelor strategice nr. 61, "A doua şansă în educaţie", axa prioritară 2, domeniul major de intervenţie 2.2., "Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii". Proiectul a debutat în septembrie 2009 şi se va desfăşura pe o perioadă de 34 de luni. (Ema POPA)
Scrie caracterele din imagine
Vand cherestea stejar paletata cu sipci. Dimensiuni intre 0,50 - 3m lungime, latime 0,10 – 0,28 grosime0,029. Pret negociabil. Informatii la tel. 0744.571.822
La Femme are un nou look. Online. www.lafemme.ro.
Da un click ca sa afli ce si cum e trendy. Care sunt cele mai proaspete linii si tendinte in moda. Stai conectata la realitatile si promotiile brandului. Zi de zi. Saptamana de saptamana. Da mereu click pe www.lafemme.ro .Nu ai timp sa mergi la cumparaturi? Atunci alege o varianta mai comoda.
Fa shopping online. Magazinul virtual La Femme este modalitatea perfecta pentru a-ti achizitiona cele mai noi piese. Nu rata nicio promotie. Intra cat poti de des pe site ca sa fii mereu la curent cu ofertele speciale.
Pe www.lafemme.ro, ai parte de update-uri bilunare. Pentru ca tu sa fii la curent cu toate noutatile.
Aboneaza-te la newsletter si vei beneficia de 10% reducere la orice achizitii.
Da un click pe www.lafemme.ro si fa shopping online.
Oferim gazduire si realizare website la cel mai mic pret din oras.
Tel:0745875853
Firma consultanta asigura la cele mai mici preturi din Campulung Muscel intermediere obtinere credite de orice tip, intocmire dosare fonduri nerambursabile/europene si asistenta in derularea proiectului, intocmire studii de fezabilitate, planuri si proiecte de afaceri, consultanta in afaceri, management, resurse umane, publicitate stradala, pe Internet si in ziare locale si nationale, asistenta juridica incheiere contracte colaborare, dezvoltare afacere retea teritoriala, redactare pliante si prospecte de prezentare firma. Ne adresam oamenilor de afaceri, persoanelor fizice si in special agricultorilor pentru care avem piata de desfacere, micilor intreprinzatori. Avem oameni de afaceri din strainatate interesati de export si import pentru diverse marfuri, materiale, utilaje. Tel: 0722 568 415. Abonament lunar 590 RON negociabil.
Contacteaza-ne pe ronnainterfin@yahoo.com, incheie un contract de colaborare cu noi pana pe 31 august 2009 si beneficiezi de 10% reducere lunara.
Vand 10 ha padure stejar 50%, fag 30% alte esente 20% in zona Turceni – Gorj
Informatii le tel 0744.751.822
Vand cladire in constructie, posibilitati locuinta, pensiune, sediu birouri in strada Negru-Voda.
Informatii la tel. 0744.751.822
Oferim servicii sonorizare, lumini inteligente, efecte speciale (masina balonase, masina ceata, lasere) pentru : nunta, botez, petrecere, aniversari, revelion si orice alt eveniment care doriti sa fie animat de un dj profesionist cu experiena 10 ani in radio.
pentru ca evenimentul organizat de catre dumneavostra sa fie unul reusit si apreciat de catre invitati.
Karaoke
Karaoke este metoda perfecta de a insufleti o petrecere si a crea niste amintiri de neuitat. Daca stiti sa cantati o puteti arata tuturor la microfon, iar daca nu.. cu atat mai bine. Va veti amuza atat d-voastra cat si restul invitatilor.
Tel: 0741492931
0745875853
vand porumbei selectionati pentru productia de carne, rasa Texan Autosex Pioneer si Hubble, tineri si adulti, si carne de porumbel, proaspete si congelete.tel. 0743309616
http://www.porumbeidecarne.ro